IGPR: Șeful Poliției Balș și cinci șefi din IPJ Olt, cercetați disciplinar

IGPR: Șeful Poliției Balș și cinci șefi din IPJ Olt, cercetați disciplinar
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 06/07/2013, 02:40

Vasile Viorel a precizat că cercetarea prealabilă dispusă la IPJ Olt a fost finalizată joi, fiind dispusă sesizarea Consiliului de disciplină al Poliției Române pentru neglijență în exercitarea dispozițiilor de serviciu în cazul șefului Poliției Orașului Balș, Ion Șotea, și al altor șefi din IPJ Olt, respectiv șefii serviciilor Rutier, Arme și Investigarea Fraudelor, precum și doi șefi de birou de la Investigarea Fraudelor.

De asemenea, tot la IPJ Olt, au fost dispuse mustrări scrise în cazul șefului șefului Serviciului de Ordine Publică și al celui de la Serviciul Resurse Umane.

Alți doi șefi, de la Serviciul de Investigații Criminale și Biroul de Grupări Infracționale, au primit atenționări.

Viorel Vasile a reamintit că, în cazul adjunctului șefului IPJ Olt Valerian Iliescu, cercetarea prealabilă a fost suspendată, întrucât acesta este în concediu medical, iar celalălat adjunct, Emilian Mladin, a fost pensionat în 10 ianuarie.

La conducerea IPJ Olt se află, din 8 ianuarie, comisarul șef de poliție Mihai Pruteanu, director adjunct al Direcției de Ordine Publică din cadrul Poliției Române, desemnat prin dispoziție a șefului IGPR, Petre Tobă.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat anterior, tot marți, că șeful IPJ Olt, Ion Voicu, nu vine la audieri pentru că a intrat în concediu medical, dar că acesta nu va mai lucra nicio zi în Poliție după ce va veni prima zi la serviciu, precizând că nu credea până acum că în Poliție există „atâta golănie”.

Ministrul de Interne consideră că Ion Voicu nu a venit la audieri la Ministerul Afacerilor Interne pentru că este vinovat și fuge de răspundere.

Șeful IPJ Olt, Ion Voicu, trebuia să fie audiat marți, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în contextul anchetei disciplinare începute pe numele său în urma controlului dispus în toamna lui 2012, la instituția condusă de acesta, de către fostul ministru de Interne Mircea Dușa.

Comisarul șef Ion Voicu era așteptat de Comisia de Disciplină a Ministerului de Interne, însă a anunțat că nu se va prezenta, deoarece a intrat în concediu medical și s-a internat în spital.

Comisarul șef Ion Voicu, inspector șef al IPJ Olt, a fost internat în ultimele trei zile la secția de cardiologie a Spitalului din Slatina, iar de marți a intrat în concediu medical timp de două săptămâni.

Potrivit unor surse din MAI, motivele pentru care Ion Voicu a ajuns la spital ar fi „bătăi neregulate ale inimii”.

Unul dintre adjuncții șefului IPJ Olt, comisarul șef Valerian Iliescu, care trebuia să se prezinte la Poliția Română, a anunțat tot atunci, la rândul său, că nu poate veni deoarece este în concediu medical.

Totodată, celălalt adjunct al șefului IPJ Olt, comisarul șef Emilian Mladin, și-a depus raportul de pensionare.

„Comisarul Mladin și-a prezentat raportul, prin care solicită încetarea activităților în cadrul Inspectoratului. Dânsul îndeplinește cererile de pensionare și a motivat într-un fel anume această decizie” a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, comisarul șef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Concediul medical al șefului IPJ Olt și cererea de pensionare a adjunctului șefului IPJ Olt vin într-o perioadă în care Corpul de Control al Ministerului de Interne efectuează o anchetă în cadrul instituției, în urma scandalului sexual în care o polițistă din Olt a acuzat un ofițer din Balș că a violat-o și chiar a plasat-o mai multor polițiști.

Printre cei menționați în plângerea polițistei se numără șeful IPJ Olt, Ion Voicu, șeful poliției Balș, Ion Șotea sau prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, Laurențiu Turcin.

„Nu s-a primit niciun document, nicio hârtie la Inspectorat cu eventuale sancțiuni aplicate de Corpul de Control al ministerului”, a spus Claudia Radu.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, marți dimineață, la intrarea în sediul MAI, că există vinovăție în cazul șefului IPJ Olt și că oricum va fi suspendat din funcție, într-o formă sau alta, precizând că cercetarea declanșată în cazul acestuia se apropie de final.

Potrivit unor surse din MAI, la data de 3 ianuarie, în prima zi lucrătoare a anului 2013, șeful IPJ Olt a fost chemat la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde i s-au adus la cunoștință acuzațiile.

Audierea lui Ion Voicu a fost programată pentru ziua de marți, când era așteptat de ofițerii Comisiei de Disciplină. Cu această ocazie, Voicu putea să prezinte și eventuale probe prin care să-și dovedească nevinovăția.

Mai mulți subalterni ai acestuia au fost audiați luni, de structurile de control ale Poliției Române.

Conform anchetatorilor, o parte dintre ofițeri au fost chemați în Capitală, la sediul Inspectoratului General al Poliției, în timp ce alții au rămas să răspundă la întrebări la sediul IPJ Olt, unde au fost trimiși, de la București, opt ofițeri ai Direcției de Control Intern.

IPJ Olt a făcut obiectul unui control, în toamna lui 2012, în urma denunțului formulat de un polițist, care a semnalat mai multe nereguli.

În urma verificărilor, reprezentanții MAI au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în legătură cu împrejurările în care, la data de 9 aprilie 2010, s-a organizat concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Drăgănești-Olt – concurs la care șeful Poliției Balș a avut calitatea de membru al comisiei -, existând suspiciuni de fraudare a examenului.

După ce procurorii au deschis un dosar penal pe numele ofițerului, ministrul Mircea Dușa a cerut Corpului de Control să extindă verificările și la nivelul IPJ Olt, iar în urma acestui control, șeful instituției, cei doi adjuncți ai acestuia și alți opt ofițeri cu funcții de conducere au ajuns să fie cercetați prealabil pentru managament defectuos și lipsă de reacție în ce privește criminalitatea stradală.

La sfârșitul anului trecut, IPJ Olt s-a aflat din nou în centrul atenție ca urmare a unui alt scandal declanșat după ce polițista Melania Renghea l-a înjunghiat în abdomen pe fostul ei șef, ofițer în cadrul Poliției Balș, pe motiv că acesta ar fi violat-o cu șase luni înainte.

În acest context, atât conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cât și cea a Poliției Române au decis să finalizeze cât mai repede cercetările în cazul neregulilor semnalate de Corpul de Control.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, anunța recent că a vrut să schimbe conducerea IPJ Olt, dar nu i-a permis legea care reglementează Statutul polițistului.

„Am vrut să schimb conducerea IPJ Olt, însă Statutul polițistului nu mi-a permis. Nu se poate așa ceva! Nu este corect! Acolo este o anchetă în curs, iar subalternii celor vizați sunt puși în situația să răspundă la întrebări legate de șefii în exercițiu. Era normal ca, pe perioada cercetărilor, acești șefi să fie ținuți deoparte. Legea nu ne permite însă acest lucru, iar noi nu putem să facem abuzuri”, a spus Radu Stroe.

De asemenea, în ceea ce privește ancheta penală declanșată, pentru tentativă de omor, pe numele polițistei Melania Renghea și pentru viol și șantaj în ce-l privește pe comisarul Gheorghe Barbu, din cadrul Secției de Poliție Balș, patru ofițeri specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale au fost delegați pentru a acorda sprijin procurorului.

Comisarul Gheorghe Barbu a fost testat, joi, cu detectorul de minciuni, iar specialiștii care au interpretat rezultatele au tras concluzia că bărbatul a spus adevărul, potrivit unor surse din Poliție.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal